IL RACCONTO / PASCA AUTA O PASCA ASCIA?

| 4 Aprile 2021 | 0 Comments

di Vincenzo Mariano______

Quannu trase l’annu nueu, a casa rria sempre nu calendariu. Il più diffuso era quello di Frate Indovino.

 

Quiddr’annu, a casa ti lu Tore Cacafae, lu calendariu, rriau ti la candilora. Tutti, randi e piccicchi, nturnu nturnu alla banca uardannu quannu catìanu li feste, la luna pi lu siminare e lu chiuire, li compleanni, li santi e ci ti santa Fibiana purtà sole o acqua.

L’interesse ti lu frusculieddru, lu cchiù picciccu, però, stia sulmente a quannu catìa Pasca: Pasca auta o Pasca ascia?

 

Lu frusculieddru si chiamà Mmelucciu e tinia, si e no, tece anni. Scia alla scola ti via Roma, nu palazzu ti mmanu a Mussolini, ma cu picchi voglia. La passione sua era la bicicretta, ma no ni tinia e, pi quistu, passà tuttu lu tiempu alla putea ti mesciu Ferrucciu cconza bicicrette piccè, a bicicrette ccunzate, mesciu Ferrucciu, ni li tia a lu Mmelucciu cu li proa.

Iddru, pigghià nu stuezzu ti cartone tuestu ca tinia sempre a m’posciu, lu ncastrà alla furceddra cu fazza lu rumore ti l’apparecchiu e fucìa comu Ercole Baldini, cussì ticìa iddru, il suo campione preferito, con la sua legnano, la bicicretta ca, tutte li nuetti, ni inia a n’suennu. A sacci quannu putia tinire na “legnanu” tutta sua.

 

Ddr’annu, Pasca catìa auta! Quannu Pasca catìa àuta, ti la pascareddra, tutti li amici sua, cu la bicicretta, scìanu a santu Sitru pi na scampagnata e pi lu prima bagnu. Iddru li itìa partire e li spittà a lu ritornu: quanta raggia, quanta invidia e quanta tristezza!

Qualche fiata, ni l’ha circata, na bicicretta, a mesciu Ferrucciu, cu pozza scire cu li amici sua, ma ddru criaturu, cristianu ti carbu, no ni putìa tare la bicicretta ti qualche parianu e mancu la sua, ca tinia queddra sula.

 

Ia rriatu già lu innardia santu e lu Mmelucciu, alla prucissione cantà “Udite, figlie udite”, nnuticà e pinsà alla pascareddra ca ia rriare… senza bicicretta.

Lu sabatu santu, alla chiesa, paru cu sirsa, spittau cu cate lu pannu e, alla cumparsa ti la statua ti Cristu risortu, ni fece sempre la stessa prechiera: la bicicretta!

Oramai, la taula ti pasca era pronta.

Lu Mmelucciu scose sotta lu piattu ti sirsa la solita letterina ti pasca comu a queddra ti nnatale e, dopu la pasta al fornu cu li purpette piccicche, l’oe ddilissate e la murtatella, sirsa ni lliau lu piattu e truau la lettera.

Lu Mmelucciu salìu sobbra la seggia e la liggiu. “Caru papà e cara mamma, sacciu ca costa cara e… tiritippi e tiritappi… la bicicretta”.

Tutti, puru li nvitati, ni battera li manu e, ognunu nni rricalau centu lire e iddru rrumase cuttentu, nonostante.

A pranzu finitu, la mamma sciu a rretu all’uertu e turnau cu na “legnanu” azzurra luccicante: “na figghiu mia, cu ti la cueti fi tantu campi e cu ti la sacci ttinire. Quistu ghè lu rricalu ti Pasca ti mesciu Ferrucciu”.

Lu Mmelucciu la uardau, saliu a n’sella e si fece lu giru ti la banca chiangennu pi la cuntintezza e ncarizzannula tutta, ti la sella a li parafanghi e a lu manubriu.

 

Mesciu Ferrucciu, ti nu telaiu tuttu rrugginutu, pi lu Mmelucciu sua, ia fatta issire na bicicretta ti campione e, puru, cu la scritta ti oru “Legnanu” .

 

Lu giurnu ti pascareddra si azzau mprima. Mammasa nn’ia preparatu lu ncartatu cu na palummeddra cu cinque oe, bortacalli, mandarini e marange. Iddru pigghiau la bicicretta e si piazzau a nanti la porta ti castieddru cu spetta li amici sua. A unu a unu rriara tutti e tutti ni fècera li complimenti pi la bicicretta noa. Uno, due, tre e… via pi santu Sitru.

Alla strata, lu Mmelucciu, cantannu, facìa li serpentine, poi si mpizzà cu la rota ti retu e quannu rriau a Scianne, li amici sua no parianu cchiui. Ianu rrumasti ncora a Nibalu. Rriatu alla spiaggia, girau la bicicretta capu sotta, cu lu manubriu e la sella sobbra la sabbia e li rote all’arria, si spugghiau e si minau a mare.

Topu nu quartu t’ora, rriara li amici, jaticara, senza nessuna accortezza, li bicicrette sobbra la spiaggia e si minara a mare puru iddri. Sciucara a pallone, si mangiara li palummedddre e, quannu scera cu pigghianu li bicicrette cu si ni tornanu, li truara tutte sconfie, tranne queddra ti lu Mmelucciu. La “legnanu” ti lu Mmelucciu tinia la pompa ttaccata a lu telaiu e li confiara tutte e via pi Cupirtinu.

Alla strata, lu Mmelucciu facìa li zichi e li zachi sfuttennu li cumpagni: “quannu Pasca cate auta e sciati a mare cu la bicicretta, mintitila cu li rote all’arria ci no buliti cu la truati sconfia”.

 

Ce bella e bona Pasca pi lu Mmelucciu! No sulu ia catuta auta e s’ia fattu lu prima bagnu cu l’amici, ma nn’ia purtata puru la bicicretta noa e, puru, “legnanu” comu a queddra ti Ercole Baldini!

 

St’annu, Pasca, cate ascia, ma l’auguriu mia ghè quistu: “lu Signore cu ni la manna bona a tutti, cu ni risuscita intra all’anima e intra a lu core e, stati scuscitati e prisciati: l’annu ci ene, Pasca, cate auta”.______

 

CREDITS: nella foto di copertina, Mario Sironi, “Il ciclista”, olio su tela, 1916, Fondazione Peggy Guggenheim,  Venezia.

______

Vincenzo Mariano, 72 anni, di Copertino, appassionato di teatro, musica e “come se non bastasse, ho coltivato, educatamente, tutti i vizi possibili.”.

Ha cominciato a scrivere in vernacolo nel 1975 e ha diretto i giornali satirici  “La Macennula”, “Lu Ncannulaturu”, “La Cumeta”.

Nei suoi racconti, “un invito a non cercare lontano e con affanno, la felicità. Perché riflettendo bene, potremmo accorgerci che la teniamo vicinissima e, magari, dentro noi stessi”.

Category: Cultura

About the Author ()

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato. I campi obbligatori sono contrassegnati *

Connect with Facebook

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.